Realizările anului 2023 și scopurile anului 2024 discutate la Adunarea Generală
Membrii Rețelei Naționale LEADER din Republica Moldova, împreună cu membrii noi și membrii observatori s-au întrunit vineri, 1 decembrie în cadrul Adunării Generale. Scopul evenimentului, la care au participat peste 80 de participanți, dintre care 39 au fost membrii cu drept de vot, este de a prezenta realizările anului 2023 și de a planifica activitățile pentru anul 2024.
A fost finalizat procesul de revitalizare a 5 Grupuri de Acțiune Locală (GAL-uri): Valea Halmagei, Eco Buceag, Cișmeaua Sudului, Baștina Gospodarului, Răutul de Sus, dar și s-a oferit suport în crearea a cinci noi GAL-uri: Calea Tîrgului, Stejarul Dacilor, Gliile Tighinei, Porține Nordului și Valea Nistrului de Jos.
În esență, scopul propus la început de an 2023 de a crește numărul de GAL-uri de la 48 la 52 a fost realizat, astfel, teritoriul țării este acoperit în proporție de aproximativ 56%. Pe parcursul anului au avut loc 6 forumuri regionale: 2 în regiunea de Nord, 2 în Centru și 2 în regiunea de sud a țării. La fel, au fost efectuate 11 vizite de studiu pentru GAL-uri în cadrul Fondului pentru parteneriate în România, Croația, Polonia, Bulgaria. La fel, peste 100 de vizite de studiu la proiectele implementate de GAL-urile partenere. Membrii rețelei au participat în cadrul consultărilor publice la noua Lege de subvenționare în agricultură și mediului rural (nr.71 din 31.03.2023). În cadrul ședinței, au fost votate pozitiv cererile a 10 membri noi la Rețeaua Națională LEADER.
Pentru anul 2023 mai multe localități rurale s-au bucurat de proiecte implementate cu succes datorită sprijinului financiar oferit de UE și a partenerilor din Estonia prin intermediul Rețelei Naționale LEADER. Astfel, a fost implementat proiectul ”Soluții digitale și inovație pentru susținerea dezvoltării rurale a Republicii Moldova” în parteneriat cu Asociația de dezvoltare Tartu din Estonia. Referitor la planificarea activităților pentru anul 2024 s-a propus lansarea Parlamentului rural în Republica Moldova.
Un moment mai special și emoționant în cadrul Adunării Generale a fost aprobarea doamneiMarina Albu în calitate de Președinte al Rețelei Naționale LEADER. Invitații speciali ai evenimentului au fost dna Galina Petrache, șef Direcție politici și programe de dezvoltare rurală de la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Diana Coșalîc, director adjunct, Agenția de Intervenții și Plăți pentru Agricultură și Przemysław Musiałkowski, director Solidarity Fund PL in Moldova. Oaspeții de onoare au salutat audiența și au apreciat importanța Programului LEADER, evidențiind necesitatea dezvoltării capacităților pentru a putea valorifica diverse fonduri.