Rețeaua Națională LEADER din Republica Moldova angajează manager de granturi
Rețeaua Națională LEADER din Republica Moldova (RNL) este o asociație nonprofit și apolitică înființată în ianuarie 2019, datorită eforturilor comune ale Grupurilor de Acțiune Locală și organizațiilor care au facilitat implementarea abordării LEADER în țară.
Scopul principal al organizației este de a promova abordarea LEADER în Republica Moldova, susține și reprezenta interesele Grupurilor de Acțiune Locală (GAL). Prin activitatea sa, Rețeaua contribuie la dezvoltarea zonelor rurale din Republica Moldova, fiind parte în procesele de elaborare și implementare a abordării LEADER, stabilind parteneriate atât la nivel local, național cît și internațional, stimulînd interacțiunea și dezvoltarea GAL-urilor.
Mai multe informații despre RNL pot fi găsite pe pagina web www.leaderin.md.
Despre Poziție
Căutăm în echipă o persoană dinamică, pro-activă, orientată pe rezultat care să ocupe poziția de manager/ă de granturi asigurînd managementul general al proiectelor derulate în cadrul Rețelei Naționale LEADER din Republica Moldova. Managera/ul de granturi va dovedi capacități metodologice și analitice, asigurîndu-se că obiectivele fiecarui proiect sunt atinse, va sintetiza rezultatele și impactul proiectelor pentru a fi raportate ulterior finanțatorilor sau în campanii de comunicare, va revizui propunerile de grant, va colabora cu membrii echipei RNL pentru a accesa fonduri noi, identifica riscurile și oportunitățile asociate fiecărei inițiative, va evalua aceste riscuri, și va elabora/propune soluții pentru a le depăși.
Toate detaliile despre responsabilitățile funcției, norma de implicare, tipul contratului le găsiți aici.
Dosarul de concurs
Urmează să fie expediat prin e-mail la resurseumane@leaderin.md cu mențiunea „Manager de granturi” și include următoarele:
- Curriculum Vitae;
- O scrisoare de motivare în care se va descrie experiența (dacă aveți experiență de colaborare cu GAL-urile sau în domeniul dezvoltării locale vă rugăm să indicați detalii).
Data limita pentru depunerea dosarului: 1 noiembrie 2021, ora locală 17:00.
Persoană de contact:
Patricia Varzari
Coordonatoare de program – Dezvoltare Rurală LEADER | tel: 0794 200 27 | varzari.leader@gmail.com